Verbele
De la bun început trebuie spus că germana este iarăși mult mai prietenoasă. Aici, trebuie să ieșim din pielea nativului și să ne gândim din perspectiva unui învățăcel care este la început. Dacă bunăoară luăm timpul prezent, observăm că schema de conjugare este banal de simplă. Prin eliminarea terminației –en și adăugarea a 4 terminații distincte, elevul poate conjuga ușor la timpul indicativ prezent și fără efort orice verb. Să luăm acum limba română care are nu mai puțin de 5 grupe de conjugare: infinitivele noaste se termină în a, e, i, ea și î. Unde mai pui că niciuna din aceste grupe nu are terminații bine stabilite pe care să le pot folosi măcar în cadrul aceleași grupe de conjugare. Să analizăm verbele a bea și a avea, ambele din aceeași grupă de conjugare: La o simplă privire a persoanei I singular eu beau versus eu am, elevul rămâne deja deconcertat. Neavând niciun algoritm pe care să îl poată aplica, este nevoit să învețe conjugarea fiecărui verb în parte mai mult sau mai puțin pe de rost.
Germana este mult mai predictibilă și când vine vorba despre celelalte timpuri. Imperfectul, condiționalul optativ, au forme identice la persoanele I și a III-a singular și folosesc în mare aceleași terminații ca la prezent, chiar și în cazul verbelor neregulate. În cazul ultimelor cursantul deprinde repede faptul că problemele apar întotdeauna la persoanele a II-a și a III-a singular, de multe ori cu formă identică, în timp ce pluralul nu dă niciodată bătăi de cap.
Germana nu are decât 3 forme de trecut (imperfect, perfect compus și mai mult ca perfect) ceea ce o face mai accesibilă chiar decât engleza la care se adaugă Past Continuous și Past Perfect Continuous, ca să nu mai vorbim și de cele la prezent și viitor.
Învățăcelul germanist nu își va bate capul cu Perfectul simplu pentru că germanii nu au olteni, deși bavarezii ar fi de altă opinie... J
Ce spun statisticile?
Germana nu numai că nu se află în top 10 limbi dificile ci nici măcar în primele 20. De departe locurile fruntașe sunt ocupate de japoneză, mandarină și arabă unde pe lângă necesitatea de a învăța peste 2000 de semne distincte, combinațiile de ordinul sutelor de mii îngreunează mult procesul de învățare. Vocalizarea și cititul de la dreapta la stânga în limba arabă fac învățarea anevoioasă. În chineză este nevoie de cel cunoașterea a cel puțin 3000 de semne distincte pentru a putea citi un ziar iar japoneza are trei tipuri de alfabet.
În topul limbilor dificile se regăsesc coreeana, hindi, turca, islandeza, maghiara, finlandeza și ebraica.
Deși româna este o limbă latină, alături de franceză este cel mai greu de învățat din rândul familiei sale, cele mai ușoare fiind italiana și spaniola.
Pentru învățarea limbii germane este nevoie de aproximativ 2 ani de studiu consecvent pentru a ajunge la nivelul B2 – echivalent al celui intermediar-avansat. Desigur că perioada poate varia în funcție de consecvență, gradul de expunere la limbă, abordarea multiplelor competențe lingvistice (comunicare orală, ascultare și înțelegere, lectură, gramatică) precum și de propriul talent lingvistic.
În final, mentalitatea este cea care dă tonul. Dacă renunțăm la prejudecăți și abordăm cu deschidere și entuziasm studiul limbii germane, atunci procesul va fi mult mai puțin dificil și inevitabil mai plăcut. Valabil pentru orice provocare cu care avem de-a face în viață!